Premieră în turismul autohton Christian Tour a impus primul brand românesc în Europa

Din acest an, românii au acces la vacanţe mai ieftine cu ajutorul turiştilor europeni. Christian Tour, cel mai mare turoperator de curse charter din România, a creat Senior Voyage. Aşa s-a născut primul brand românesc de vacanţe, adresat persoanelor trecute de 55 de ani, care ţinteşte Europa. Senior Voyage e o marca înregistrată la nivelul Batrânului Continent şi se bucură de succes în Cehia, Bulgaria sau Grecia. Pe primul loc, în preferinţele turiştilor din aceste ţări care au achiziţionat vacanţe pentru seniori derulate de turoperatorul român, s-au situat destinaţii precum Israel, Spania sau Italia.

Pasul făcut de Christian Tour pare surprinzător pentru mediul românesc de turism, confruntat în ultimii ani cu destule dificultaţi. Cristian Pandel, managerul agenţiei, consideră, însă, că extinderea pe pieţele externe îi consolidează în primul rând poziţia din România: „De câţiva ani am devenit cea mai mare agenţie din ţară pe cursele charter. Ne-am dezvoltat urmând principiul: volumul mare de turişti atrage dupa sine un volum şi mai mare. Cu cât operezi mai multe locuri, cu atât obţii reduceri mai mari de la hoteluri, companii aeriene, operatori locali etc. Anul trecut am atins un total de 100.000 de turişti şi vânzări de aproape 30.000.000 de euro. Aceste volume ne-au permis sa avem preţuri foarte bune pe toate destinaţiile operate de noi şi ne-am hotarât să extindem agenţia in Europa, prin intermediul Pegas Holidays. Astfel, în 2011 am deschis 4 sedii noi, în Bulgaria şi Turcia.“

De aici până la crearea unui produs propriu, tentant la nivel european, n-a mai fost decât un pas. În sezonul 2010 – 2011, Christian Tour a fost singurul turoperator român acreditat sa comercializeze vacanţele pentru seniori dezvoltate de Uniunea Europeana şi Guvernul Spaniei. În sezonul următor a simţit nevoia sa creeze un brand mai puternic, extins la nivelul mai multor ţari, unde să aibă preţuri mai bune, care să ofere turistului posibilitatea unui program de fidelizare avantajos. Aşa a creat Senior Voyage. Cei care pleacă în vacanţă primesc mai mult decât un simplu serviciu turistic. în primul rând, au certitudinea unui preţ foarte bun, ca să nu spunem cel mai bun. În al doilea rând, li se oferă un card de fidelitate Christian Tour, în baza caruia se bucură de mai multe facilităţi. În funcţie de destinaţie, primesc gratuit excursii opţionale, mese, prioritate la imbarcare, discount-uri etc.

Aceste facilitaţi sunt posibile pentru ca în proprietatea Christian Tour se află 20 de mijloace de transport proprii pentru grupuri de turişti, ieşite din leasing, care lucrează tot timpul anului. În perioada ianuarie – aprilie, maşinile lucrează local pe diverse destinaţii precum Costa Brava, Costa Dorada, Costa del Sol etc, operând excursii opţionale şi transferuri la preţuri foarte bune pentru grupurile de turişti români. De la sfârşitul primăverii şi pâna la începutul toamnei, cu ajutorul autocarelor se realizează circuite în toata Europa şi sejururi pe mai multe destinaţii de la Marea Mediterană, Marea Neagră sau Marea Adriatică.

„Chiar dacă ne concentrăm pe pieţele internaţionale, a mai declarat Cristian Pandel, România rămâne o piaţă cu un mare potenţial de creştere. De aceea, oferim celor peste 1.200 de parteneri din intreaga ţară întregul nostru suport, în aşa fel încât produsele Christian Tour să ajungă la toţi românii în cele mai bune condiţii. De asemenea, din acest an, dezvoltăm puternic departamentul care se ocupă de produsele turistice pentru România. Avem deja contractate grupuri de români şi străini pentru care am organizat vacanţe pe plaiurile mioritice. Mulţi dintre aceştia sunt interesaţi de noile noastre pachete de Senior Voyage autohtone.“

Christian Tour in 2012:

peste 100.000 de turişti
35.000.000 euro cifra de afaceri
1.200 agenţii partenere
peste 20 de masini de transport grupuri de persoane în flota proprie
16 zboruri charter pe saptamâna
30 autocare charter săptămânal
82 circuite transport cu autocarul
75 circuite transport cu avionul
zboruri directe din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi

Contact: Steluţa Năstase
PR Christian Tour
e-mail: steluta.nastase@besttourismgroup.ro
tel. 0720 141 843

Comments are closed.